GTT  nu  mai comercializeaza autovehicule Chevrolet noi
Continutul acestei pagini  nu  mai este valabil

VEZI OFERTA AUTO RULATE VEZI OFERTA OPEL NOI

Plata în rate cu dobânda 0% ! Valabil pentru • piese și accesorii auto • întreținere și reparații service. Click pentru detalii
GTT Logo

Noutati Chevrolet

Modelul Chevrolet Spark primeşte o cotaţie EuroNCAP de patru stele pentru siguranţă

(25-11-2009)

Modelul Spark a primit 69 din cele 100 de puncte posibile, la un singur punct diferenţă faţă de cotaţia maximă, de cinci stele.

Chevrolet Spark

În cadrul categoriei privind protecţia pasagerilor adulţi, modelul Spark a înregistrat un punctaj maxim, de 8 puncte, la testul de coliziune laterală cu un obstacol deformabil, în mişcare. A primit de asemenea un punctaj ridicat, de 7,35 puncte din 8, la testul de coliziune laterală cu un stâlp, demonstrând protecţia eficientă a pasagerilor în eventualitatea unei coliziuni laterale mai grave.

În cadrul categoriei privind protecţia copiilor, modelul Spark a obţinut un punctaj maxim pentru testele performanţelor dinamice ale sistemului de reţinere pentru copii, care evaluează protecţia copiilor împotriva posibilelor accidentări în cazul diferitelor tipuri de coliziuni. Pe parcursul testelor de impact lateral, manechinele pentru testele de coliziune, reprezentând copii de 1 an şi jumătate şi de 3 ani, au fost fixate corect cu ajutorul sistemelor de reţinere de caroseria de protecţie a modelului Spark.

Aceste realizări sunt rezultatul îmbunătăţirilor structurale ale modelului Chevrolet Spark, îmbinate cu gama completă a caracteristicilor de siguranţă activă şi pasivă. Caroseria acestui mini-autovehicul este construită în proporţie de peste 66 % din oţel de înaltă rezistenţă, cu un procent de 16,5 de oţel de ultra înaltă rezistenţă. Acesta din urmă este utilizat în special pentru barele longitudinale ale părţii de sub caroserie şi pentru montanţii frontali şi centrali din structura laterală a caroseriei. Acest fapt contribuie la performanţele sale foarte bune în cadrul testelor de coliziune laterală.

Echipamentul de siguranţă standard al modelului Chevrolet Spark include airbaguri pentru şofer, pasagerul din faţă, airbaguri laterale şi tip cortină. Centurile de siguranţă ale scaunelor din faţă sunt echipate cu dispozitive de pretensionare, iar centurile de siguranţă cu prindere în trei puncte protejează pasagerii din spate.

Noul Spark va fi lansat pe piaţa din România în martie, 2010.

Pentru informaţii suplimentare privind cotaţiile EuroNCAP pentru siguranţă, vizitaţi pagina de Internet www.euroncap.com.